Generalul Milea este ucis

Ora 9:
Generalul Milea incearca sa vorbeascacu sotia la telefon, dar este atacat de un grup dincare faceau parte, printer altii, Gelu Voican Voiculescu, Cornelui Parcalabescu, seful Garzilor Patriotice si plutonierul Iulian Manole (membru al Garzilor Patriotice). Generalul Vasile Milea se lupta cu atacatorii, este lovit la cap, tintuit la pamant cu fata in sus si impuscat in piept de la o distant de 10 cm. Glontul iese din corp prin spate.

Sotia lui Milea, Nicoleta Milea, marturiseste ca a asistat prin telefon la asasinarea sotului sai:
“Eram la Predeal. Banuiesc ca era sotul meu; nu am auzit nicio voce in telefon. El era cu siguranta, pentru ca il cunosteam dupa respiratie. Respira foarte greu. Eu tipam la telefon disperata; nu stiam ce se intampla. Am intrebat:
-Val, tu esti?
Apoi a fost un moment de liniste, pe urma o lupta si un zgomot de lovituri. Dupa care s-a auzit o impuscatura. Pana la urma cineva a preluat telefonul si mi-a spus:
-Doamna, stai linistita, zgomotele si impuscaturile s-au auzit din strada.
Si a inchis telefonul. N-am apucat sa spun nimic, eram socata. Si nici nu am recunoscut vocea aceea. Am auzit mortea sotului meu la telefon.”

In strada circula zvonul ca generalul Milea s-a sinucis. In realitate, acesta a fost ucis de cei care au organizat Lovitura de Stat. Se zvoneste ca in locul generalului Milea, Ceausescu l-a numit pe generalul Victor Atanasie Stanculescu. In realitate, generalul Victor Atanasie Stanculescu l-a arestat pe Ceausescu in sediul CC al PCR si apreluat controlul asupra Armatei si a Ministerului de Interne.
Ora 11:
Generalul Victor Atanasie Stanculescu ii da ordin capitanului Marius Tufaru (ofiter de transmisiuni radio, care avea legatura cu unitatile si armata pe teritoriu) ca unitatile special ale Securitatii sa se retraga in galeriile si tunelurile subterane ale Bucurestiului (pe unde venisera) in asteptarea altor ordine si dispozitii.
In Bucuresti exista ramificatii ale tunelurilor si galeriilor subterane, controlate de SRI-KGB, care fac legaturi intre institutiile statului: Palatul Cotroceni, Casa Poporului (s-a aprobat construirea Catedralei Mantuirii Neamului in spatiu verde de langa Casa Poporului, dar deocamdata nu se poate construe in aceasta locatie deoarece acolo se afla tunelul subteran de legatura cu sediul Senatului Romaniei), Senat (la Senat exista si iesire exterioara in spatial verde din partea stanga a statuii lui Cornelui Coposu), Guvern, M.Ap.N, Consulatul Ambasadei SUA, din str. Batistei, Inalta Curte de Casatie si Justitie, bd. Nicolae Balcescu – Campineanu nr.6 (cladire a Securitatii), Calea Victoriei (la parterul acestor cladiri existau nuclee ale unitatilor special ale Securitatii, dotate cu tehnica de supraveghere, ascultate si inregistrare), str. Ion Brezoianu, Hotel Bucuresti (membri ai unitatilor speciale ale Securitatii au iesit din tunelurile si galeriile subterane de sub Hotelul Bucuresti, dupa ora 21, si au ucis cetatenii aflati in fata hotelului).
Tunelurile si galeriile subterane au de asemenea ramificatii care ajung la diferite cazarmi, sedii ale Politiei, Jandarmeriei, Scoala Securitatii de la Baneasa, Ambasada Rusiei,Aeroportul Otopeni etc.

Sotii Ceausescu sunt dusi la Moscova

Trupele motorizate s-au retras spre cazarmi pe str. Stirbei Voda.
Ora 12.10:
Sotii Ceausescu, sub paza militara, parasesc CC al PCR cu elicopterul pus la dispozitie de generalul Victor Atanasie Stanculescu, ajungand pe aeroportul din Bacau si de aici la Moscova.
Este interesant de mentionat faptul ca dup ace elicopterul a parasit acoperisul sediului CC al PCR s-au aruncat din elicopter manifeste anti-ceausiste.
Dupa plecare sotilor Ceausescu, generalul Victor Atanasie Stanculescu se retrage la sediul Ministerului Apararii Nationale, unde avea legaturi telefonice directe cu Moscova-Gorbaciov si contact permanent cu generalul rus Piotr Lusev.
Cetatenii revoltati intra in cladirea Comitetului Central al PCR.
Acesta este momentul in care in scena Loviturii de Stat Dan Iosif. Acesta apare in balconul CC al PCR, alaturi de Petre Roman, Mircea Dioaconu si altii.
Gelu Voican Voiculescu este numit Seful Consiliului Sigurantei Nationale de generalul Victor Atanasie Stanculescu si intocmeste Ordinul nr. 1/1989, scris de mana si care nu are numar de inregistrare, in care se stipuleaza ca:
“Raman toate directiile cu urmatoarele modificari: Direstia a IV-a va fi incadrata cu ofiteri M.Ap.N. loiali Revolutiei. Actuala incadrare va fi redistribuita la unitatile M.Ap.N. ca ofiteri de trupa sau specialist, conform pregatirii acestora. Prima masura va consta in predarea de catre ofiterii CI a birourilor ocupate, odata cu documentele aflate asupra lor. Aceasta documentatie va fi predate organelor de comanda a unitatilor. Personalul Directiei a V-a (directia de paza a lui Ceausescu si a demnitarilor, care avea si o structura informativa) se demite din functie, cadrele fiind tecute in rezerva, cu exceptia acelora care s-au dovedit loiali prin misiunile indeplinite. Situatia de mai sus se extinde si asupra directiei a VI-a (Cercetari penale). Locurile ramase vacante vor fi completate cu cadre provenite din procuraturile civile.”
Ordinul 1/1989 este comunicat de generalul Victor Atanasie Stanculescu tuturor unitatilor speciale ale Securitatii.
Ora 12.25:
Colonelul Dumitru Burlan (sosia lui Nicolae Ceausescu) a vrut sa intre in CC al PCR la Directia a V-a. Pe masa avea o mapa in care lasase 5000 lei, dati de un prieten caruia ii cumparase un congelator cu 2 zile inainte, bani pe care trebuia sa-I duca acasa nevestei.
Burlan a vrut sa intre prin str. Boteanu, pe la garaj, dar este oprit de maiorul Buciu, care ii spune:
“Tovarasu’ colonel, veniti va rgo peste vreo ora, ca acum nu puteti sa intrati. Locotenet colonel Tudor si capitan Ciobanita sunt inauntru si predau Directia a V-a catre Ministerul Pararii Nationale.”
Directia a V-a trece in subordinea M.Ap.N. adica in subordinea generalul Victor Atanasie Stanculescu, Gelu Voican Voiculescu, gen. Nicolae Militaru, gen. Virgil Magureanu si Ion Iliescu.
Ceausescu “fugise” de un sfert de ora si Directia a V-a se preda.
“Ma Buciule, da’ tie nu ti-e frica sa stai aici? Cum stai tu aici, in vacarmul asta? Cum sa mai vine u peste o ora?”
“Tovarasu’ colonel, nu-I nici o problema.”
Scoate portofelul si arata:
“Eu am legitimatie de revolutionar”
Cu poza, Republica Socialista Romania, Buciu Gheorghe, revolutionary.
“Buciule, cine ti-a dat-o? Ca vreau si eu sa circul liber, sa nu ma intrebe unul si altul de vreo problema…”
“Stiti dvs. Ca mai scriam si eu cate o poezie, sunt prieten bun cu Aurel Dragos Munteanu (agent SRI-KGB, CIA si FRANCMASON) si el mi-a dat-o. Stau aici sa predam Directia a V-a catre M.Ap.N., iar la ora 16.00 trebuie sa fiu la Televiziune, sa ma intalnesc cu el acolo.”
“Bine Buciule…”
Maiorul Buciua fost impuscat la Televiziune, fiind singurul ofiter din cadrul Directiei de Securitate si Garda care a murit in decembrie 1989.
Generalul Neagoe fusese arestat, numai pentru pastrarea conspirativitatii, odata cu Ceausescu, de catre generalul Victor Atanasie Stanculescu si gasca lui. Dupa plecarea lui Ceausescu, gen. generalul Victor Atanasie Stanculescu ii pune la dispozitie generalului Neagoe un TAB, cu care acesta se deplaseaza la o amanta pe Banu Manta.
La televizor se striga:
“Unde-i primul terrorist al tarii?”
De la amanta, gen Neagoe este luat cu TAB-ul si dus la Ministerul Apararii Nationale pentru viitoarele actiuni terosiste, conducand din M.Ap.N. ofiterii directiei a V-a, prin tunelurile si galeriile subterane ale Bucurestiului, sa atace soldatii si cetatetii aflati in strada in noaptea de 22/23 decembrie 1989.
O parte a ofiterilor din Directia a V-a au fost prezenti la obiective in 21 si 22 decembrie 1989: Marea Adunare Nationala, Palatul Victoria, CC al PCR si Consiliul de Stat. In aripa din dreapta a Consiliului de Stat se afla Muzeul de Arta, iar ofiterii din Directia a V-a , in zilele de 21-22 decembrie 1989, au carat la subsol toate operele de arta. Se stia cu o zi mai devreme ca se va trage cu tunul in acest sector si de aceea au fost mutate acele opera de arta.
O parte a cetatenilor revoltati sunt manipulate si directionati spre Televiziune (in subsolul TVR se aflau, din 11 decembrie 1989, 400 de soldati care nu au intervenit sub nici o forma impotriva manifestantilor), de Securitate, comisii mixte ale armatei, si revolutionarilor au sigilat documente, intocmind o situatie a fisetelor metalice si a incaperilor in care acestea erau amplasate.
Manipularea manifestantilor in aceasta perioada este similara cu manipularea minerilor sin timpul mineriadelor, cand numerosi membri SIE, SRI-KGB, DIA au fost imbracati in mineri.
De asemenea, in diferite orase ale Romaniei, soldatii au fost manipulate, fiind directionati spre alte obiective decat cele stabilite initial. In acest sens, gen Degeratu de la Cluj, afirma ca:
“Cert este ca aproape nici una dintre subunitatile care au actionat la Cluj n-a ajuns in locurile in care trebuia sa ajunga. Nu stiu nici astazi, asa cum n-am stiut nici atunci, de ce a ajuns subunitatea cpt. Carp Dando, cea de la care a pornit primul incident, doar in intersectia din fata librariei de la Universitate. Ea ar fi trebuit sa ajunga la vreo 300 metri mai incolo, la Primaria Municipiului.”
Cpt. Carp Dando spune, in schimb, ca:
“Pe traseu am primit ordin sa ma duc acolo.”
In acelasi mod, minerii participant la “mineriade” au fost manipulate de SIE, SRI-KGB, DIA si Ion Iliescu si au fost directionati spre sedii de partied sis pre locuintele anumitor lideri ai opozitiei.

21 decembrie 1989:
Pe cand Ceausescu le vorbea participantilor la miting, s-au auzit focuri de arma.
La mitingurile lui Ceausescu, echipa de sonorizare utiliza o banda de magnetofon cu urale, aplauze si lozinci, care erau amplificate prin statii in intreaga zona.
O echipa alcatuita din oamenii ai Securitatii, instalata in podul Ateneului, s-a cuplat la reteaua de amplificare a Pietii Palatului si, in plina cuvantare a lui Ceausescu, a introdus in statie o banda sonora inregistrata la represiunea manifestantilordin fara Catedralei din Timisoara. Pe banda se auzeau tipete de femei, rapait de mitraliere si scrasnete de senile de tancuri. Cei prezenti la miting au auzit rapaitul de gloante si urletul femeilor ca si cum ar fi venit dinspre Piata Victoriei, dar cel mai mult a ingrozit participantii la miting zgomotul infricosator care de aceasta data era real si care venea de sub pamant, din tunelurile subterane. Aceste zgomote proveneau de la TAB-urile din tunelurile si galeriile subterane, care transportau unitatile speciale ale Securitatii.
Manifestantii aflati la miting in Piata Palatului intra in panica si incep sa se retraga in piata. Ceausescu nu intelege ce se petrece si striga:
“Stati linistiti, tovarasi!”
Striga si Elena Ceausescu, dar prea tarziu, metingul s-a terminat.
Manifestatii au fugit din Piata Palatului. O mica parte din ei au ocupat Piata Universitatii, formand un mic nucleu de rezistenta.
Zona din jurul Pietei Universitatii a fost incercuita imediata cu cordoane de militieni, care se gaseau la intrarea strazilor Dobrescu, Ion Campineanu, Biserica Enei, Edgar Quinet, Bd. Elisabeta (in zona strazii Academiei), Doamnei, Bd. I.C. Bratianu, Piata Rosetii si Batistei. Acestia nu lasau sa intre alti cetateti in Piata Universitatii, pentru a nu se mari numarul protestatarilor, dar s-a dovedint ca aceste cordoane nu erau eficiente. Cei care ajungeau in Piata Universitatii stateau pe trotuare si asistau la actiunea catorva cetateni – precum Dumitru Dinca, Nica Leon si altii – care aruncau cu pancarte si cu betele de la pancarte in TAB-urile cate treceau prin Piata Universitatii si strigau:
“Jos Comunismul! Jos Ceausescu!” si altele.
Ora 13:
A inceput sa creasca numarul protestatarilor, odata cu venirea studentilor in Piata Universitatii. Se striga in continuare “Jos Ceausescu”, “Moarte Dictatorului”, dar de aceasta data protestatarii se asezau in genunchi si cantau: “Desteapta-te romane!” TAB-urile nu mai intra in Piata Universitatii.
Ora 15,30:
36 de transportoare blindate sosesc la sediul CC al PCR.
Ora 16:
Zona Intercontinental este blocata de catre Securitate: Subunitatile de infanterie nu pot trece de barajele trupelor de Securitate de pe strazile adiacente.
Ora 16,30:
Sepetrece accidentul de la Sala Dalles, cu camionul scapat de sub control, care omoara sapte persoane. Militarii din zona Bd. Magheruau deschis foc – in plan vertical – pentru imprastierea manifestatilor.
Ora 17:
In zona Primariei Generale a Capitalei se formeaza un nou nucleu de agitatori, compusi din “turistii” sovietici membrii ai unitatii GRU (serviciul secret militar sovietic) – care au fost vazuti la Timisoara. Ei au coborat din autoturisme Lada si Dacia cu numere de TC. Nucleul alcatuit din turistii sovietici instiga multimea de curiosi sa formeze o coloana care sa urce spre Piata Universitatii.
Ora 17,15:
Agentii sovietici si o parte a multimii prezente in acel moment in zona Primariei Generale a Capitalei au plecat spre Piata Univerisatii.
Ora 22:
Derapeaza camionul cu butoaie de motorina si are loc incendierea baricadei le la “Dunarea” si avarierea TAB-ului.
(Ca o paranteza, la fel au procedat si Ion Iliescu si oamenii lui din SRI-KGB si la mineriade: au pus militienii sa dea foc la autobuze)
“Renumitul Revolutionar” Dan Iosif nu a fost vazut in 21 decembrie 1989 in Piata universitatii. El nu apare in grupul de manifestanti de la barajul Intercontinental. Exista casete video filmate acolo, iar Dan iosif nu apare deloc in aceste imagini. Probabil a stat ascuns prin boschetii de langa Dunarea, pentru ca dupa trecerea pericolului sa poata iesi erioc in fata la impartirea placintelor.
Ora 22,30:
Dinspre Piata Romana veneau TAB-uri, care trageau cu trasoare in aer, pentru a imprastia protestatarii din Piata Universitatii. Lunetisti postati pe acoperisul blocului Dalles – de vizavi de Intercontinental, pe coltul dinspre str. Batistei si bd. Balcescu – trageau in oameni, in gat si in cap. La subsolul blocului exista o intrare in galeriile si tunelurile subterane ale Bucurestiului, care erau controlate de agentii Securitati si ai KGB-ului.
Ora 1:
TAB-urile ajung in dreptul Facultatii de Geografie si trag in oamenii ce se aflau pe str. Edgar Quinet. Urmele lasate de gloante pe zidurile Facultatii de Geografie sunt vizibile si azi.
TAB-urile ajung in intersectia Pietii Universitatii si trag focuri de arma in directia bd. Elisabeta.
Piata Universitatii a fost incercuita de scutieri si au inceput bataile si arestarile celor ce protestau acolo. In statia de metrou din piata Universitatii au fost batuti si mutilati salariati ai metroului bucurestean.
22 decembrie 1989:
Gen. Militaru Nicolae a reusit sa stabileasca legaturi cu gen. Victor Atanasie Stanculescu, gen. Neagoe, seful Garzilor Patriotice, Corneliu Parcalabescu, cu unii ofiteri si subofiteri, printre care sublocotenentul Dumitru Iliescu (comandant de TAB care tragea in cetatenii romani aflati in Piata Universitatii in 21 decembrie 1989, devenit ulterior general si mare revolutionar, primind Medalia Revolutia Romana din decembrie 1989; implicat si in traficul de motorina de la Jimbolia), care asigurau securitatea sediului CC al PCR si sediul Consiliului de Stat.
Ora 7:
Nicolae Ceausescu l-a convocat pe gen. Vasile Milea la el in cabinet, pentru a discuta de situatia din Piata Universitatii. La sedinta participau Constantin Dascalescu, Iulian Vlad, Emil Bobu si Tudor Postelnicu. Ceasescu, auzind ca in Piata Universitatii au fost impuscati pestre 300 de oameni si au fost arestati peste 1000 de cetateni, vroia sa plece acolo sa vorbeasca multimii revoltate.

Lui Ceausescu i se cere sa renunte la presedentie
Ora 8,30:
Gen. Victor Atanasie Stanculescu, Gelu Voican Voiculescu, Corneliu Parcalabescu, col. Lazarescu, Nicoltoiu, Apostoiu, gen. Mugurel Florescu si altii, intra in cabinetul niu Nicolae Ceausescu si, sub amenintarea armelor, trec sub arest persoanele prezente in acel moment in cabinet: Constantin Dascalescu, Iulian Vlad, Emil Bobu, Tudor Postelnicu si gen. Vasile Milea. i se cere lui Ceausescu sa renunte la Presedentia Romeniei. Dupa un dialog de negociere a situatiei, in care gen. Victor Atanasie Stanculescu il informeaza ca armata si poporul sunt cu grupul lui, astfel ca trebuie sa le predea puterea in liniste si fara varsare de sange, incep incaierari intre cei prezenti si atacatori. Se trag focuri de arma. Gen. iulian Vlad, gen. Neagoe trec de partea atacatorilor. Gen. Milea reuseste sa fuga din cabinetul lui Ceausescu si ajunge in camera 621, etajul 6.

Va urma!

Sursa: “Dezvaluiri uluitoare despre modul in care este afectata Romania de gigantica conspiratie internationala a noii ordini mondiale”.
Autor: Valentin Manoliu

Istoria Portului Constanta

Avandu-si inceputurile in trecutul milenar al pamantului dobrogean, cetatea port Tomis fiinteaza inca din secolul VII i.e.n., cand colinistii greci din Asia Mica au fondat pe coastele Pontului Euxin (Marea Neagra) aproximativ 90 de colonii. Dominatia comertului grecesc, in timpul caruia Tomisul cunostea o continua dezvoltare, a durat pana in cea de-a doua jumatate a secolului I i.e.n., cand Imperiul Roman, aflat in plina expansiune, isi intinde granitele spre est, pana in tinuturile Scitiei Minor (Dobrogea de azi). In timpul Imparatului Constantin cel Mare al Bizantului, cetatii Tomis i se construise un nou cartier, Constantiana sau Constantia, care va deveni mai tarziu Constanta.
Din secolul al III-lea pana in secolul al XII-lea e.n., apupra cetatii s-au abatut valurile popoarelor migratoare, distrugand-o in mai multe randuri. In secolul al XII-lea, la chemarea Bizantului, in Tomis se stabilesc genovezii si apio venetienii. Astfel sunt construite porturile Constanta si Mangalia, atestate prin documente din 1318.
Incepand din secolul al XV-lea, Constanta, ajunsa in stapanire otomana, poarta numele de Kustendje. Datorita avantajului natural oferit de acest golf, cu o forma semieliptica, determinata de un iesind din linia coastei, avand o coarda de 1600m si o sageata de cca 600m, sultanul Medgid hotaraste construirea aici a unui port destinat exportului de cereale, lemne si vite din Dobrogea.
In anul 1857, odata cu scaderea puterii turcesti, compania engleza “Danube and Black Sea Railway” obtine concesiunea executarii caii ferate Constanta-Cernavoda (62km) si a portului Constanta. La inaugurare (1860), portul avea un bazin de 4 ha, adanc de 5,20m si era adapostit de un dig de 20m lungime.
In 1884, statul roman a cumparat de la englezi calea ferata si portul Constanta, comandand la diferite firme straine proiectarea unui port modernizat. Lucrarile de construire a portului, incepute in 1896 de o firma franceza, sunt preluate, in 1889, de catre statul roman si incredintate inginerului Anghel Saligny. Inaugurarea oficiala a portului Constanta a avut loc la 27 septembrie 1909.
Intre anii 1937 si 1943 s-a trecut la construirea santierelui naval de reparatii si a bazinului pentru docul plutitor. Anul 1944 gaseste portul Constanta purtand urmele adanci ale razboiului: parcul de nave comerciale distrus, scufundat sau capturat, platformele, magaziile, cheiurile, soselele si caile ferate deteriorate.
In perioada 1944-1950, situatia in portul Constanta ramane aproape aceeasi. Flota comerciala numara, in 1745, doar doua nave, iar capacitatea de transport a flotei maritime totaliza, in 1950, numai 20.000 tdw. S-a trecut apoi treptat la dotarea portului cu utilaje corespunzatoare. In 1965, suprafata portului era de 200 ha. Este anul in care s-a hotarat, in spiritul unei epoci noi, pe buna dreptate numita “Epoca Nicolae Ceausescu”, executarea lucrarilor de extindere si de sistematizare a portului Constanta.

Autor: Anca Rosu
Articol regasit in revista “Stiinta si Tehnica”, nr 11 din anul 1989.

Eforturi si rezultate

Cercetarile efectuate in vederea ameliorarii nisipurilor au condus la numeroase concluzii de respectarea carora depinde in mare masura posibilitatea de a practica o agricultura intensiva si de a obtine rezultatele scontate, scopul final al oricarei activitati. Astfel, o lucrare nu numai necesara, dar si obligatorie este nivelarea terenului. Aceasta, pe langa faptul ca asigura distributia uniforma a apei si ingrasamentelor, usureaza in perspectiva mecanizarea lucrarilor solului. Imediat dupa nivelare este bine venita mobilizarea terenului pe o adancime de minimum 40-50 cm. Pentru combaterea deflatiei eoliene in perioadele cu vanturi puternice (primavara si toamna), terenul se mentine acoperit cu vegetatie sau se protejeaza cu perdele de protectie formate fie din specii forestiere, fie din plante anuale inalte, cultivate sub forma de fasii. Dupa nivelare, nisipurile se cultiva timp de 1-3 ani cu plante pentru ingrasamant verde (secara, ridichii furajere, borceag etc.) sau se fertilizeaza cu gunoi de grajd (30-60t/ha), care sporeste materia organica din sol. La udarea culturilor, cel mai des folosita este metoda de irigare prin aspresiune; pentru vii si livezi de mare perspectiva este irigarea prin picurare.
In ceea ce priveste elaborarea tehnologiilor de cultura a plantelor, s-a avut in vedere stabilirea unor scheme corespunzatoare de asolamente si a unui sistem de agricultura specific nisipurilor si solurilor nisipoase in vederea ridicarii fertilitatii naturale a acestora. Cele mai bune s-au dovedit rotatiile de 3 si 4 ani cu leguminoase si ingrasaminte verzi: soia-grau+fasole-porumb; grau+fasole-porumb-mazare+ingrasamant verde; grau+ingrasamant verde-porumb-orz+fasole-cartofi timpurii+porumb. Folosirea solei amelioratoare de lucerna in amestec golomat sporeste continutul de materie organic al nisipurilor lasand in sol cantitati de ordinul a 7,2-8,6t/ha resturi vegetale, care imbunatatesc solul in azot biologic contribuind la cresterea recoletei, de exemplu, la porumbul cultivat post mergator, cu 56-68%.
Cercetarile efectuate in casa de vegetatie au vizat fertilizarea cu macro si microelemente a unor culturi (ovaz, porumb, soia etc.) pe nisipuri evidentiindu-se necesitatea aplicarii atat a macroelementelor, de exemplu a azotului, cat si a microelementelor, cum sunt zincul, borul, molibdenul.
O alta preocupare finalizata cu succes a constat in determinarea celor mai potrivite specii si soiuri de plante ce pot fi cultivate cu bune rezultate pe nisipurile ameliorate a perioadei optime de semanat, a adancimii, densitatii, a plantei premergatoare, acolo unde este cazul, a fertilizarii celei mai indicate, a momentelor de irigare a substantelor folosite pentru combaterea buruienilor, a bolilor si daunatorilor, precum si a tipului de mecanizare a lucrarilor. S-a demonstrat practic ca aproape 3000 (in 1984 erau 2860) de soiuri din peste 100 de specii de plante studiate: cereale, plante tehnice si furaj, legume, vita de vie, pomi si arbusti fructiferi, dau, cultivate pe nisipuri recolte chiar mai mari decat pe alte soluri. In prezent, pe nisipurile luate in studiu de colectivul de cercetatori de la SCCCPN se cultiva 6 hibrizi tardivi si semitardivi de porumb, tot atatea soiuri de grau, 8 de soia, 4 hibrizi de floarea-soarelui, 4 de fasole boabe, cartofi, tomate timpurii si pentru industrializare, vinete, ardei, ceapa, pepeni verzi, flori si arbusti decorativi. Colectia de pomi fructiferi consta din: piersic-158 de soiuri, prun-45, cires-96, visin-42, mar-57, par-24, iar arbusti fructiferi (coacaz negru, coacaz rosu, zmeur si mar)- 15 soiuri. La vita de vie s-au studiat de-a lungu a 13 ani peste 600 de soiuri, din care se recomanda a fi cultivate pe nisipuri in conditii de irigare nu mai putin de 19, avand diferite destinatii: struguri de masa, pentru vinuri albe si rosii, pentru consum curent sau de calitate superioara.
In cadrul subprogramului “Producere si folosirea ingrasamintelor organominerale la diferite culturi pe nisipuri si alte soluri cu fertilitate redusa” s-au realizat, in colaborare cu Combinatul Chimic Craiova, mai multe tipuri de ingrasamant organominerale, care contribuie la ameliorarea insusirilor nisipurilor prin imbogatirea acestora cu materie organica. Au fost, deasemenea, stabilite tehnologiile de fertilizare cu ingrasamante organominerale a principalelor culturi pe nisipuri (porumb, grau, tutun, cartof, floarea-soarelui, sfecla de zahar, soia, lucerna, tomate, pepeni verzi, vita de vie).
Spatiu nu ne permite, din pacate, decat o succinta trecere in revista a celor mai importante rezultate ale activitatii de cercetare stiintifica desfasurata in cadrul SCCCPN Dabuleni in special in ultimii 20 de ani. Zecile de tehnologii de cultivare a miilor de soiuri de plante elaborate de catre oamenii de stiinta ce formeaza colectivul acestei statiuni se aplica azi pe o suprafata de peste 200.000 ha terenuri nisipoase din tara noastra cu rezultate foarte bune, acesta fiind cel mai bun raspuns la chemarea adresata de secretarull general al PCR, tovarasul Nicolae Ceausescu , si la recenta Plenara largita a Consiliul National al Agriculturii, Industriei alimentare si Gospodariri Apelor, cand spunea: “sunt necesare, deasemenea, masuri hotarate pentru a pune mai multa ordine in folosirea cat mai judicioasa a pamanatului de a nu ramane niciun metru patrat de pamant nelucrat, de a realiza lucrari de irigatii, de imbunatatiri funciare si de crestere generala a fertilitatii solului”.

Autor: Viorica Podina
Articol regasit in revista “Stiinta si tehnica”, nr 11 din anul 1989.

Pe 22 iunie 2011 s-au implinit 20 de ani de la lansarea initiativei de reorganizare a PCR de catre fratele meu, Virgil Zbaganu.
Voi incerca sa explic cum a ajuns Virgil la aceasta aventura. Pe atunci el era secretarul sindicatului tipografilor, fiindca era cercetator la Institutul de Cercetari Tipografice, nu stiu daca acesta mai exista. In decembrie 1989 lucra la proiectarea unei imprimante cu ace care sa fie de productie romaneasca. In nebunia zilelor care au urmat, viata lui a suferit o ruptura – ca, de altfel, viata multor dintre noi. Era obsedat de ideea ca prabusirea fostului regim va lasa un gol ideologic care va fi umplut de deliruri: delir mistic, delir anticomunist si delir nationalist. Si ca muncitorimea va fi sacrificata pe altarul pietei – ceea ce, de fapt, s-a si intamplat. Credea ca salariatii se pot apara de acest lucru (si in primul rand de spectrul oribil al privatizarii) prin sindicate. De aceea s-a aruncat in lupta sindicala cu toata ardoarea. Ca apoi sa constate cu stupoare ca sindicatele, in loc sa faca asta, devenisera mijloace de imbogatire pentru liderii lor, care facea diverse matrapazlacuri pentru a scoate bani. Chiar liderul sindicatului tipografilor )daca nu ma insel un oarecare Mocanu) facea la fel. Nu le pasa de interesele membrilor lor, ba chiar participau si ele la privatizare va curge lapte si miere. Sindicatele devenisera un roi de grupuscule anarhice cu interese contracdictorii. Cine sa apere clasa muncitoare de calvarul ce va sa vina?
Pe 15 noiembrie 1990 a aparut partidul Socialism al Muncii, condus de Verdet si secondat de Traian Dudas. Primul partid declarat de stanga, primul partid care, teoretic, trebuia sa fie al clasei muncitoare. Virgil a crezut la inceput ca acesta este adevaratul partid care trebuie. Atmosfera de atunci era ostila PSM-ului. Nu numai mass media (explicabil daca ne gandim cine erau ziaristii si cum voiau ei sa lepede de Satana comunista), dar si toate celelalte partide. PSM era un paria in lumea politica. Atunci au fost zilele glorioase ale PSM…
Virgil era romantic. Acum simpatiza cu PSM (trebuie sa tinem cu cei prigoniti, nu?) si avea contacte cu Verdet. A incercat sa ofere PSM-ului oportunitati de a intra in legatura cu miscarea sindicala. Pe atunci toate sindicatele evitau PSM-ul, liderii erau terorizati sa nu fie etichetati drept comunisti . Si tocmai atunci, Virgil a decis sa invite reprezentanti ai acestui partid, impreuna cu alti reprezentanti de la alte partide la prima comemorare de dupa 1989 a masacrului de la 13 decembrie 1918 (pentru cine nu stie, atunci guvernul Averescu a ucis peste 100 de manifestanti). Imi amintesc ca au depus o coroana de flori la placa (acum distrusa) din strada cu acelasi nume – azi ii zice Ion Campineanu – si ca sindicalistii au fost destul de ostili la auzul numelui de PSM. Unii credeau ca trebuie sa strige “Jos Comunismul” si chiar asa au facut, pana cand Virgil le-a spus ceva si s-au potolit. Ceremonia a fost data la televiziune (pe vremea accea era Televiziunea Romana Libera!) si Virgil a avut probleme cu ceilalti lideri de sindicat: cum a indraznit sa cheme la comemorare pe comunistii astia? Ce o sa zica lumea de tipografi? Ca s-au dat cu comunistii? Deosebit de virulent era un oarecare Sevaciuc, fost dizident (?) si sef la un sindicat din Brasov.
Dezamagirea a venit in aprilie 1991, cand Verdet a declarat ca el nu a fost niciodata comunist si ca PSM este un “partid socialist modern” fara nici o legatura cu fostul PCR. Multi comunisti au parasit atunci PSM-ul. Si atunci cine mai putea apara clasa muncitoare? Prin luna mai 1991 Virgil mi-a spus ca sa gasit mai mai multi tovarasi care au preferat sa ramana anonimi si care au decis sa formeze un Comitet National de Reorganizare a P.C.R. El a considerat ca este de datoria lui sa intre in acest comitet, pentru a salva onoarea poporului roman. Cum vor putea iesii romanii cu onoarea nepatata in istorie daca un partid de 3,8 milioane despare asa, peste noapte? Nu vor fi considerati o natiune lasa si nedemna de incredre?
In plus, nici un alt partid nu a indraznit sa declare ca este un partid al muncitorimii. Ce s-a intamplat oare cu clasa muncitoare? Vor muncitorii sa redevina proletari, sa se lase aruncati in strada fara sa riposteze? Nu ar trebuie sa fie macar un partid care sa le apere interesele?
“Bine Gili, dar de ce tocmai tu?” l-am intrebat. “Si ce o sa se intample cu serviciul tau de la sindicat?”. Mi-a raspuns ca s-a saturat de ticalosiile sefilor de sindicat si ca se intoarce la meseria lui de cercetator. Pe vremea aceea parca liderii sindicali nu aveau voie sa faca politica. Ciorbea era pe atunci atacat ca fiind “ugeseristul” – adica comunistul, sindicatul aservit puterii iar Miron Mitrea era eroul pozitiv, seful sindicatului soferilor, sindicat anticomunist.
Pe vremea aceea eram membru in Partidul Socialist Democratic, eram in biroul organizatiei din Bucuresti. I-am sugerat lui Virgil ceva mai fezabil si mai putin primejdios: sa intre la noi in PSDR cu tovarasii sai si sa formam o masa critica, in asa fel incat sa deplasam partidul mai la stanga (era condus atunci de un tip, Cornel Nica, care a vandut apoi partidul FDSN-ului si a disparut din politica). S-a consultat cu tovarasii lui anonimisi mi-a spus ca refuza. Chiar si acum, dupa 20 de ani cred ca era o idee buna. Oricum Nu stiu daca am fi reusit: inainte de a abandona partidul, Cornel Nica a dizolvat organizatia din Bucuresti pentru deviere de stanga. Nu voia sa lase partidul pe mana unor bolsevici – mi-a spus el cu mandrie…
Dintre tovarasii lui am cunoscut doar doi: un fost PSM-ist, Nicolae Balasoiu si un fost FSN-ist, un profesor de fizica, Florin Colotan.
Pe 22 iunie 1991 – la 50 de ani d ela inceperea razboiului – comitetul celor 80 de anonimi s-a intrunit si a decis sa faca publica intentia de reorganizare a PCR. Cei trei desemnati sa iasa in fata au fost Virgil, Balasoiu si Colotan. Au batut la masina o proclamatie, au multiplicat-o in 25 de exemplare care sa fie trimise in mass media si ambasadele tarilor socialiste. Pe vremea aceea mai exista URSS. Eu eram doar un simpatizant – nu imi placea nici mie numele de comunist. Ma consideram un socialist luminat. In calitate de simpatizant m-am oferit sa duc si eu trei plicuri din cale 25 la trei adrese unde – credeam eu – voi fi intampinat cu simpatie: la ambasada Chinei, la “Romania Mare” si la “Europa”. Fusesem o luna in China si vorbeam putin chinezeste – atata cat sa pot face o conversatie usoara. Actiunea de popularizare a Comitetului a fost facuta, cred, pe 15 iulie. Chinezii au fost amabili, dar nu au facut niciun comentariu. La sediul Romaniei Mari era Radu Theodoru, care nu a comentat in niciun fel. Surpriza cea mai neplacuta am avut-o la “Europa”, unde directorul, Ilie Neacsu – care credeam ca ma simpatizeaza, fiindca publicasem niste articole acolo – m-a privit cu ostilitate si mi-a spus ca el nu o sa publice asa ceva fiindca eram niste diversionisti care spargeam unitate PSM.
Efectul mass media a fost modest. Ziarul “Libertatea” a publicat o stire ostila despre niste nebuni care vor sa reorganizeze P.C.R.-ul, “Tineretul Liber” a fost si mai scarbos. Romania Mare nu a spus nimic, nici “Europa”, iar televiziunea nici atat. Imi amintesc cu amaraciune optimismul lui Virgil: cica Emanoil Valeriu ar fi simpatizant. Emanoil Valeriu era al doilea om in televiziune, dupa Razvan Teodorescu. Ca asa i-a zis lui Balasoiu, ca “Valeriu e de al nostru”. Daca Valeriu o fi simpatizant , si-a ascuns foarte bine simpatia – la TV nu s-a aflat nimic de initiativa lui Virgil. A fost primul meu semnal de alarmain legatura cu Balasoiu. Era un mitoman care nu a stiut in ce se baga.
In mod ironic, sursa cea mai obiectiva a fost “Cotidianul” lui Ion Ratiu. Un ziar anticomunist, varf de atac al dreptei reactionare, impreuna cu “Romania Libera”. Acolo era redactor un fost coleg de al lui Virgil, poetul Florin Iaru, chiar si mai anticomunist ca Ratiu. Nici “Cotidianul” cu a publicat tot comunicatul comitetului de reorganizare, ci doar un fragment, insotit de un comentariu oarecum indurerat al lui Iaru, de genul ca il stie pe Virgil si spera in onestitatea lui intelectuala, ca isi da seama de calea gresita pa care a apucat-o. E de apreciat ca in atmosfera incarcata a acelor ani Florin Iaru a stiut sa isi puna in paranteze ideologia lui politica si sa se comporte ca un om de onoare. O rara avis – as zice.
Din nefericire nu mai gasesc originalul. Iata comunicatul aparut in “Cotidianul” din joi 18 iulie 1991:
Comunicam intregii opinii publice ca pe data de 22 iunie 1991 s-a construit, in deplina legitimitate si intru totul legal, Comitetul de reorganizare a PCR. Reamintim ca PCR a fost si exista legal. Evenimentele din Decembrie 1989 au dus la dezorganizarea vremelnica a partidului. A urmat o perioana confuza care ia sfarsit acum. Comitetul de reorganizare cuprinde 70 de membri PCR apartinand tuturor categoriilor socio-profesionale, de toate varstele si de diferite nationalitati. Comitetul de reorganizare isi asuma responsabilitatea reorganizarii si coordonarii provizorii a partidului pana la Conferinta Nationala care va avea loc in septembrie 1991. Activitatea PCR se va desfasura in deplina concordanta cu principiile statului de drept, partidul constituind unul din garantii consolidarii procesului democratic. PCR va fi un partid autentic de stanga, slujind idealul umanist european al Dreptatii Sociale, ideal realizabil numai intr-o democratie reala (politica, economica, informationala, culturala), democratie in adevarat sens al cuvantului, de putere a poporului.
Comitetul de reorganizare va actiona pentru atingerea obiectivelor prin colegiul sau format din presedinte si sase secretari. Pentru evitarea reactivarii in cadrul PCR a elementelor destructive, responsabile pentru dezastrul partidului, pentru deorganizarea economiei nationale, care au promovat principii si metode totalitare, contribuind la instaurarea dictaturii impotriva proletariatului, se constituie comisia centrala statutara formata din presedinte si sase membri.
Relatii pentru organizarea teritoriala a PCR se pot obtine la telefoanele 30 40 45 si 82 81 42.
Colegiul Comitetului de reorganizare
Presedinte colegiu ing. Zbaganu Virgiliu
Secretar organizatoric prof. Cotolan Florin
Comisia centrala Statutara, presedinte comisie tehnician Nicolae Ion
Virgil si-a mai dat si adresa, nu numai telefonul, Cotolan si-a dat doar telefonul, iar curajosul Balasoiu a ales sa se semneze cu un pseudonim.
Efectul imediat a fost devastator. Ocampanie de telefoane de amenintare in care Virgil era amenintat cu moartea si injurat. Cotolan a rezistat o zi si apoi si-a dat demisia: amenintat cu divortul de catre sotie a dat un comunicat in care spunea ca e o greseala, ca el nu are nicio legatura cu comitetul respectiv. Asa ca Virgil a fost silit sa suporte toate zoaiele anticomunistilor – o specie de oameni pe care am ajuns sa o urasc. Mi-a spus ca media unei zile era de 50 de telefoane, din care cam jumatate erau de bine – oameni care vroiau sa intre in comitet – si jumatate erau de rau – amenintari si injuraturi.
Mai rau, colegii de la sindicat l-au destituit. Virgil pata nobilul nume al sindicatului tipografilor. La asta se astepta. Nu se astepta la a doua lovitura: cand s-a intors la institutie, seful sau, un anume Irod (ce nume predestinat) i-a spus ca pozitia pe care era el angajat se desfiintase, asa ca Virgil a fost aruncat in somaj. Era complet ilegal, caci in statului sindicatului scria clar ca orice membru din conducerea sindicatului se putea intorce la postul sau imediat ce nu mai are functia respectiva. Cred insa ca Virgil a fost dat afara si din sindicat. Din 1 august 1991, Gili a fost somer.
Pe langa comunicat, in materialele destinate presei am mai descoperit urmatorul text, surprinzator de actual:
Un altfel de partid
Reintram in viata politica a tarii dupa o absenta nepermis de lunga. Suntem la inceputul unui nou drum. Este esential sa intelegem ce s-a intamplat cu noi – ca partid si ca tara – si ca redefinim obiectivele.
Este steril ca analizand cauzele dezastrului sa zabovim prea mult asupra influientellor din afara partidului. Este steril si ne-ar impiedica sa vedem ce avem de facut in continuare. Faptul ca un partid de patru milioane de mambri a disparut din viata politica a tarii in 24 de ore nu poate fi pus numai pe seama interventiei straine, ci dovedeste ca partidul era grav bolnav.
Noi consideram sa experienta – sa fin lucizi: esuata – a socialismului administrativ dovedeste ca socialismul nu se poate realiza in conditiile unui sistem totalitar. Ca Partidul Comunist lipsit de confruntarea permanenta cu celelalte componente ale stangii s-a screlozat treptat, pierzadu-si functiile vitale. Acum, la aproape doi ani de la prabusire, suntem obligati sa vedem ca sistemul totalitar ne-a facut mai mult rau noua decat adversarilor nostri.
Reorganizam Partidul Comunist. Ne reintoarcem la izvoare. Obiectivul nostru este sa realizam o societate in care poporul sa fie propriul lui stapan, adica o societate democratica. Pornim la drum in conditii mai grele decat colegii nostri din celelalte tari din Est, nu avem sediu, suntem complet lipsiti de mijloace materiale. Dar, spre deosebire de ei, avem si o sansa in plus: oportunistii, fripturistii – pe scurt, tot gunoiul – au plecat sa isi incerce norocul in alte partide, sa ingroase randurile anticomunistilor. Noi le dorim spor la treaba. Daca pe unde sunt acum vor face la fel de mult rau pe cat ne-au facut noua, atunci stam destul de bine.
Partidul Comunist Roman va trebui sa abandoneze structura monolitica. Noi consideram ca principala cauza a prabusirii este a ceea ca democratia interna nu a functionat. Partidul s-a dovedit incapabil sa reactioneze la cele mai grosolane incalcari ale statutilui, ale principiilor comuniste. In spatele monolitismului a stat nu atat atitudinea ferma impotriva adversarilor, cat dictatura impotriva partidului si, prin aceasta, impotriva intregii societati. Consideram ca la prima conferinta nationala statutul nostru va trebui modificat in sensul unei profunde democratizari. Noi dorim democratizarea intregii societati pentru ca reprezentam interesele celor multi. Vom incepe prin a face curat in propria ograda. Este necesar ca partidul celor multi sa realizeze intai in propriile randuri o adevarata democratie.
Noul statut va trenui sa recunosca dreptul la tendinta si fractiune in cadrul partidului. Sa nu ne temem ca in cadrul partidului vor fi mai multe pareri, mai multe voci. Mana are cinci degete. In caz de pericol se face pumn. Da r cu pumnul nu poti canta la pian si nu poti mangaia un copil. Noi, ca partid monolit, nu am fost mai puternici, ci am fost infirmi. Am fost incapabili sa ne opunem denaturarilor provenind din interior, dupa cum am fost incapabili sa ne opunem atacurilor din exterior. Sa nu ne fie teama sa in jurul problemelor care nu ating principiile fundamentale vor exista mai multe pareri, se vor manifesta mai multe tendinte. Prin acesta vom dovedi ca suntem un organism viu, nu o forma fara continut.
Noul statut va trebui sa extinda formele democratiei directe, participative, in detrimentul celor reprezentative. Poate oare un delegat al unei organizatii sa delege la randul sau fara ca prin aceasta actual democratic sa se goleasca de continut? Noi credem ca nu. Credem ca aceia care ocupa functiile importante, cum ar fi aceia de presedinte al Partidului Comunist, trebuie alesi de catre intregul partid, prin vot direct, in urma unei campanii electorale interne. Astfel, partidul isi va putea mentine controlul asupra conducatorilor sai, evitand jocuri de culise si manipulari.
Noul statut va trebui sa garanteze autonomia larga a ornanizatiilor teritoariale, revenirea la coordonarea de la centru a tuturor actiunilor, nu este nici posibila si nici de dorit.
Partidul celor multi va deveni astfel ceeea ce ar fi trebuie sa fie mereu: nu un partid de lider, ci un partid de ideologie. Nu un numar de indivizi uniti in jurul unui lider si promovand interese de grup, ci o multime de oameni liberi, avand in comun aceeasi credinta: ca societatea romaneasca poate si trebuie sa devina un pamant al oamenilor.
COMITETUL DE REORGANIZARE AL PCR
Pe langa necazurile personale, Comitetul a mai suferit doua lovituri.
In iulie 1991, parlamentul a dat Legea Sigurantei Nationale, care interzicea orice miscare extremista sau totalitara de sorginte comunista, fascista sau de alta natura. (Ca fapt divers, singurul om demn care nu a votat-o a fost Silviu Somacu, pentru care am respect deosebit).
Virgil devenea o amenintare la adresa Sigurantei Nationale. El era totusi increzator ca legea nu i se aplica, deoarece el putea demonstra oricand ca PCR nu este un partid nici extremist si nici totalitar. Mai mult, Barladeanu, a murit in 1997, deci a vazut cum pe baza legii lui au fost interzice 4 incercari de legalizare a unui partid comunist… As vrea sa stiu ce sentimente a incercat cand a vazut ce efecte are legea lui, promulgata apoi de marele anticomunist Ion Iliescu.
In august a fost asa numitul “Puci de la Moscova”, in urma caruia partidul comunist al URSS a fost interzis o vreme de tradatorul Ieltin. Cei 80 de curajosi din spatele lui Virgil s-au cam evaporat.
In septembrie a fost mineriada a patra. In Parlament de vorbea de interzicerea PSM-ului, ceruta de Sergiu Nicolaescu si de Gelu Voican Voiculescu. De vina pentru mineriada nu ar fi fost aroganta ciocoiasca a lui Petre Roman, ci comunistii – iar in absenta lor, PSM-istii. Isteria anticomunista ajunsese la apogeu.
In fine, ultima lovitura a fost constientizarea faptului ca PCR nu putea participa la alegeri pana nu se inscria la tribunal. Balasoiu avea ideea fixa ca asta nu mai trebuie, fiindca PCR fusese inregistrat in octombrie 1945.
Asa ca Virgil s-a decis sa intre in partid cu numele Partidului Comunist la tribunal. Atitudinea lui antinomenclaturista i-a ingreunat actiunea. Balasoiu a dat bir cu fugitii, la fel ca si un alt secund al lui, un analfabet pe nume Pantazi.
Ar fi avut oare Virgil vreo sansa? Eu cred ca da, daca reusea sa inscrie partidul in 1992. Dar a survenit apoi moartea sa tragica de la Dofteana. Iar in 1994, cel care a facut a doua incercare de a inscrie un PCR la tribunal – ma refer la Victor Hancu – a facut greseala sa se prezinte la Curtea Suprema fara avocat si partidul a fost interzis in uralele unei haite de anticomunisti escortati de vreo duzina de avocati, mandri nevoie mare de isprava pe care au facut-o: blocarea pentru aproape douazeci de ani a evolutiei spre democratie a Romaniei.

Autor: Petre Ignatencu – Președintele Partidului Comunist Român

Autor: C. Rauta, membru corespondent al Academiei de stiinte agricole si silvice

Articol regasit in revista “Era socialista”, nr. 22, 20 noiembrie 1981

Intreaga noastra societate, activitatea unor categorii de oameni ai muncii din tara noastra sunt puternic marcate, in aceasta ultima parte a anului, de evenimentul de o deosebita importanta pentru destinul Romaniei – Congresul al XIV-lea al P.C.R. – care se constituie intr-un moment de insemnatate istorica prin bilantul realizarilor obtinute in anii socialismului, definindu-se, pe buna dreptate, drept Congres al marilor victorii socialiste. Fara indoiala, Congresul al XIV-lea al Partidului ofera prilejul exprimarii puternicei unitati a intregului nostru popor in jurul partidului comunist, a recunostiintei nemarginite si a increderii nestramutate fata de secretarul sau general, prin optiunea unanima a tuturor comunistilor privind reinvestirea tovarasului Nicolae Ceausescu in functia suprema de secretar general al partidului, garantie a mersului neabatut al Romaniei pe drumul fauririi societatii socialiste multilateral dezvoltate si inaintarii spre comunism.
Personalitate politica proeminenta a lumii contemporane, militant de frunte al miscarii comuniste si muncitoresti internationale, tovarasul Nicolae Ceausescu are un rol determinant in elaborarea si infaptuirea politicii generale a partidului si statului nostru, a grandioaselor programe de dezvoltare economica si sociala a patriei. Asemenea intregii sale opere teoretice, expunerea cu privire la problemele socialismului, ale activitatii ideologice, politico-educative, de dezvoltare a constiintei revolutionare, de formare a omului nou, constructor constient al socialismului si comunismului in Romania, document de exceptionala insemnatate, prezent in cadrul Plenarei largite a Comitetului Central al Partidului Comunist Roman sin 24-25 octombrie a.c.(1989), fundamenteaza conceptia profunt stiintifica privind superioritatea socialismului ca oranduire ce reprezinta viitorul omenirii, rolul si locul partidului si al statului in procesul de edificare socialista, raportul dialectic dintre socialism si democratie, reafirmand, totodata, pozitia constructiva a Romaniei socialiste in problemele majore ale lumii contemporane – dezarmarea, securitatea si pacea, instaurarea unei noi ordini politice si economice internationale.
Expunerea secretarului general al partidului ofera o perspectiva clara, bazata pe o profunda analiza materialist-dialectica si istorica, a cailor si mijloacelor de inaintare ferma a societatii romanesti pe inaltele trepte ale civilizatiei socialiste si comuniste: “Am parcurs un drum lung, ne-am urcat pe trepte inalte ale socialismului, dar mai avem inca un drum important de facut – si pentru acesta trebuie unitate, eforturi, munca unita a intregii natiuni. Vom realiza socialismul si vom asigura poporului nostru o viata demna, libera, care sa poata se rivalizeze cu oricare alte natiuni! Aceasta trebuie sa fie hotararea partidului, a poporului nostru! Aceasta inseamna lupta pentru socialism si comunism!”. Intr-adevar Romania s-a transformat dintr-o tara agrar-industriala slab dezvoltata intr-o tara industrial-agrara infloritoare, confirmand pe declin justetea politicii partidului nostru, care a aplicat consecvent si creator conceptia revolutionara a socialismului stiintific la conditiile economico-sociale concrete, instoriceste constituie, ale Romaniei.
toate aceste realizari nu ar fi fost insa posibile – asa cum a subliniat in repetate randuri tovarasul Nicolae Ceausescu – fara participarea angajata, responsabila, plina de abnegatie a intregului nostru popor: “In dezvoltarea sistemului democratiei muncitoresti-revolutionare am pornit si pornim de la tezastiintifica a fauririi socialismului cu poporul si pentru popor, de la faptul ca realizarea socialismului este opera intregului popor, care, devenit stapan pe destinele sale, isi faureste in mod liber propriul sau viitor. Si nici o democratie din lume nu poate fi mai inalta decat democratia in care poporul insusi isi hotaraste destinele sale! Aceasta constituie adevarata forta socialista si comunista a democratiei!” Dialogul permanent cu cei ce fauresc avutia materiala si spirituala a natiunii noastre – strategie politica promovata de Congresul al IX-lea al partidului – dovedeste, o data in plus, ca numai socialismul asigura poporului o viata noua, libera si demna, implinirea aspiratiilor sale de libertate nationala si dreptate sociala, de progres si pace.
In ceea ce priveste necesitatea rolului conducator al partidului, aceasta se bazeaza pe o realitate istorica, avand un impact decisiv asupra destinului poporului roman. Amandu-si raspunderea de a infaptiu revolutia si constructia socialismului, Partidul Comunist Roman a angajat tara in procesul unor adanci prefaceri innoitoare, in opera de grandioasa deschidere umanista si revolutionara si care o traim si infaptuim. Dispunand de virtutile stiintei, de cunoasterea legilor obiective ale realitatii, eliminandu-se subiectivismul, sablonismul, schematismul, partidul nostru actioneaza ferm pentru infaptuirea programului dezvoltarii Romaniei socialiste. “Toate marile realizari obtinute in dezvoltarea socialista a patriei noastre – sublinia secretarul general al partidului la Plenara largita a C.C. al P.C.R. – demonstreaza cu putere justetea politicii partidului, a rolului sau conductor in toate domeniile de activitate.”
De o deosebita importanta teoretica si practica se dovedesc a fi tezele, orientarile si aprecierile privind dinamismul si continuitatea procesului revolutionar sin patria noastra in spiritul si pe baza principiilor esentiale ale socialismului stiintific, care si-au dovedit pe deplin forta, trainicia si vitalitatea. Fiind bine stiut ca unul dintre temeiurile edificarii noi societati consta in apararea proprietatii noastre socialiste, secretarul general al partidului a luat pozitie ferma impotriva anumitor tendinte de diminuare si subestimare a rolului acesteia, a unor incercari de a face loc fenomenelor specifice economiei capitaliste. Astfel, tovarasul Nicolae Ceausescu mentiona la Plenara largita a C.C. al P.C.R.: “Totodata, este necesar sa subliniem importanta deosebita a marii proprietati, fara a diminua sau a neglija dezvoltarea micii productii industriale, dar trebuie sa demonstram stiintific, teoretic, ca numai si numai marea proprietate asigura dezvoltarea generala a societatii noastre socialiste – ca, de altfel, a oricarei societati – si trebuie sa facem totul pentru asigurarea intaririi si dezvoltarii continue a marei proprietati socialiste.”
Pronuntandu-se pentru continua perfectionare a operei de construire a noii oranduiri, pentru o profunda si larga innoire, de pe pozitii revolutionare, a intregii activitati socialiste, economice, politice, secretarul general al partidului nostru sublinia cadrul de inepuizabila diversitate pe care il ofera principiile si legitatile socialismului: “Perfectionarea si innoirea socialismului nu trebuie insa, in niciun fel, sa deschida calea pentru forme capitaliste, antisociale, ci sa duca la accentuarea laturilor esentiale ale socialismului revolutionar, la reafirmarea si mai puternica a principiilor de munca si viata socialiste, a eticii si echitatii sociale”. Expunerea tovarasului Nicolae Ceausescu la Plenara largita a C.C. al P.C.R. evidentiaza cu claritate caracterul daunator, profund eronat al acestor orientari si practici care contravin principiilor fundamentale ale socialismului stiintific, subminand insusi lupta pentru edificarea noii oranduiri, pentru cresterea prestigiului socialismului pe plan mondial. In acelasi timp in Expunere se formuleaza o riposta hotarata tentativelor cercurilor imperialiste de destabilizare a tarilor socialiste, de amestec fatis in treburile lor interne, inclusiv printr-o virulenta ofensiva ideologica, de recurgere la o politica de forta, de santaj etc., contravenind astfel principiilor si normelor de convietuire intre state independente si suverane.
In asamblul sau, magistrala Expunere a tovarasului Nicolae Ceausescu reprezinta o vibranta pledoarie pentru cauza suprema a socialismului si comunismului, constituindu-se intr-un document pragmatic, de mare forta mobilizatoare a tuturor energiilor natiunii, pentru propasirea multilaterala a patriei, intr-o remarcabila contributie la dezvoltarea teoriei si practicii revolutionare, intr-o inflacarata chemare pentru promovarea unei politici noi, de independenta, de pace, de progres si de conlucrare intre toate popoarele lumii.
In ansamblul proritatilor definite pentru Congresul al XIV-lea al partidului in cadrul orientarilor si indicatiilor formulate cu diverse prilejuri de secretarul general al partidului, tovarasul Nicolae Ceausescu, un rol hotarator in edificarea noii societati is detine dezvoltarea cercetarii stiintifice, implementarea rezultatelor acesteia in toate domeniile de activitate, condotie esentiala pentru realizarea unui inalt nivel de civilizatie, obiectiv central al politicii partidului si statului nostru.
Recenta Plenara a Consiliului National al Stiintei si Invatamantului, inscriindu-se in larga dezbatere democratica a documentelor pentru Congresul al XIV-lea al partidului, a definit – prin cuvantarea tovarasei Elena Ceausescu, eminenta personalitate a vietii noastre politice si sociale, savant de larga recunoastere internationala – liniile directoare de actiune ale frontului cercetarii stiintifice si invatamantului pentru indeplinirea programului partidului referitor la dezvoltarea generala a fortelor de productie, a intregii societati, la ridicarea gradului general de cunostinte si asigurarea unui nivel inalt de constiinta revolutionara, stiintifica si culturala a intregului popor.
Acest proces dinamic, care cuprinde toate sectoarele de activitate, aflat sub semnul implementarii celor mai noi cuceriri ale revolutiei tehnico-stiintifice, obliga la un efort sporit din partea tinerei generatii, chemata sa continue si sa desavarseasca imensul efort al poporului nostru de faurire al societatii socialiste multilateral dezvoltate si de inaintare a Romaniei spre comunism. Beneficiind de minunate conditii de munca, studiu si viata, de inestimabilile orientari si indicatii privind problemele esentiale ale socialismului si ale activitatii ideologice, ale formarii si dezvoltarii constiintei revolutionare a omului nou, formulate de secretarul general al partidului, tovarasul Nicolae Ceausescu, tanara generatie a patriei noastre – reafirmandu-si adeziunea deplina la politica interna si externa a partidului, la hotararea de importanta istorica de realegere a tovarasului Nicolae Ceausescu in functia suprema de secretar general al partidului – este hotarata sa nu precupeteasca niciun efort pentru infaptuirea minunatelor programe definite de Congresul al XIV-lea al partidului pentru faurirea Romaniei socialiste, libera, prospera si independenta, ideal scump al intregului popor roman.

Articol regasit in revista “Stiinta si tehnica”, nr.11 din anul 1989.