Ma voi intoarce….

Istoria stiintei si experientei practice din acest secol demonstreaza rolul deosebit al materiei organice in geneza solului si a fertilitatii sale.
In stiinta solului, problema materiei organice a solului a ocupat intotdeauna un loc important. In ultimii ani, pe langa cunoasterea materiei organice a solurilor, o atentie mai mare a fost acordata cercetarii procesului de humuficare, cercetarii structurii si proprietatilor solurilor cu substante humice si a rolului lor caracteristic in geneza solurilor.
In aceasta directie, datorita activitatii de cercetare a Institutului de cercetari pentru pedologie si agrochimie si a altor cercetari, au fost acumulate date deosebit de valoroase, care permit o largire si o adancire considerabila a cunoasterii si caracterizarii fizico-chimice si biologice a resurselor de sol din tara noastra, a compozitiei humusului din sol si a roluluii acestuia in agricultura intensiva.
Desi in stiinta solului in aceasta perioada au fost continuate cercetarile privind rolul materiei organice in agricultura intensiva, in practice concluziile au ocupat un rol secundar.
Mai mult chiar, a existat si exista inca o conceptie la multi specialisti (este adevarat, imprumutata fara discernamantdin alte tari) potrivit careia rolul materiei organice din sol se limiteaza in cea mai mare parte la o sursa de elemente nutritive pentru plante.
Aceasta conceptie a dus la o reprezentara largita a diminuarii treptate a rolului materiei organice in sol in conditiile agriculturii intensive, si in special in conditiile accentuarii procesului de dezvoltare si diversificare a ingrasamintelor minerale.
In perioada actuala de intensificare a agriculturii, o importanta deosebita dobandeste o justa evaluare a continutului si rolului materiei organice din sol.
Dupa cum atesta datele stiintifice, de fapt, materia organica din sol, respectiv rezervele de humus, reprezinta principala avutie a acestuia si, totodata, sediul multor activitati biologice si functiuni esentiale ale solului, asigurand insasi stabilitatea solului ca ecosistem.
Humusul este produsul transformarilor substantelor vegetale, in care se acumuleaza o cantitate importanta de energie solara. Pe baza unor calcule simplificate, s-a stabilit ca energia acumulata in solurile Romaniei (in functie de continutul de humus in primii 50 cm) este de cca 40 mai mare decat energia reprezentata de cantitatea de petrol, gaz metan si carbune produsa in anul 1980 in Romania.
Cu toate ca, in conditiile unor gospodariri rationale, asigurand permanent un bilant energetic pozitiv, energia acumulata in sol nu scade, solul nu poate fi considerat ca resursa naturala reinnoibila in orice conditii de folosire.
De exemplu, in conditiile aplicarii unui asolonament cu leguminoase, se aduc in sol cantitati mari de azot atmosferic (80-160kg/ha). De asemenea se acumuleaza materie organica a carei estimare energetica (experienta de lunga durata pe sol brun podzolit) se ridica la 16000000 kcal/ha. Prin radacinile adanci, leguminoasele perene aduc in orizontul superior al solului cantitati insemnate de fosfor, potasiu si alte elemente nutritive. Totodata se imbunatatesc structura si regimul aerohidric al solului, se creeaza conditii mai bune pentru mocroorganisme, toate acestea fiind deosebit de importante pentru sporirea recoltelor in viitor.
In schimb, prin folosirea nerationala, energia acumulata in sol se poate epuiza, iar solul insusi poate fi distrus complet.
Cauzele care concura la acestea sunt cunoscute (eroziune, excesul de umiditate, acidifiere, saraturare, scaderea continutului de materie organica si a elementelor nutritive, poluarea chimica etc.).
Mare parte din energia potentiala, reprezentata prin humus si elemente nutritive, se pierde in special prin eroziune, care in tara noastra afecteaza cca 45% din suprafata agricola, respectiv 33% din suprafata arabila, asa cum reiese din Harta eroziunii solurilor, scara 1:500 000, elaborata de I.C.P.A.
De exemplu, pierderea unui centimetru de sol-cernoziom prin eroziune, pe langa diminuarea cu cca 150 t/ha a volumului edafic util al solului, duce la pierderi de humus la hectar echivalente cu 100-200 kg de azot, 12 kg de fosfor accesibil si 25 kg de potasiu accesibil (dupa Rauta C. si colab., 1980). Pentru producerea pe cale industriala a acestor cantitati de elemente nutritive este necesar un consum de 200-400 kg/ha petrol brut.
Din lucrarea “Situatia starii de calitate a solurilor agricole” la 31 decembrie 1980, elaborata de I.C.P.A. in colaborare cu reteaua oficiului judetean de studii pedologice si agrochimice, rezulta ca solurile avand un continut de humus mai mic de 2,5% si o asigurare slaba cu azot reprezinta 2 668 210 ha cu folosinta agricola si respectiv 2 179 177 ha cu folosinta arabila, necesitand masuri urgente de sporire a continutului de materie organica si de azot.

Autor: C. Rauta, membru corespondent al Academiei de stiinte agricole si silvice

Articol regasit in revista “Era socialista”, nr. 22, 20 noiembrie 1981